Page 35 - Revista Editia Speciala Ghidul Primariilor
P. 35
www.ghidulprimariilor.ro 33
cetățeni: www.comunapincesti.ro, utilizăm
pagina de Facebook pentru a informa în
timp real cetățenii despre proiectele și acțiu-
nile derulate în comună, dar așa cum dome-
niul digital este într-o continuă dezvoltare,
încercăm și noi să progresăm continuu.
Primăria dumneavoastră este una din
primăriile care stă foarte bine la capito-
lul absorbției de fonduri europene în
condițiile în care foarte multe primării
se chinuie încă la acest aspect. Cum ați
reușit?
Cu ajutorul echipei, cu mult efort și multă
ambiție, am reușit ca în mandatul ante-
rior să atragem multe fonduri în comuna
Pâncești, fonduri cu care am realizat Autogrederul, cât și proiecte individuale
proiecte importante pentru comunitate, pentru care cetățenii comunei Pâncești au
și aici aș enumera câteva dintre ele: Siste- obținut finanțare, dar și un proiect comun
mul de canalizare pentru satele Pâncești pentru reabilitarea sistemului de irigații
și Dieneț cu o valoare de finanţare de din zona legumicolă Dieneț cu o valoare
aproximativ 2000000 euro, Reabilitarea de finanțare de aproximativ 1000000 euro.
Căminului Cultural Pâncești cu o valoare
de finanțare de aproximativ 500000 euro, Începând din 2021 România va avea ac-
Drumurile de exploatație agricolă cu o ces la fonduri europene în valoare de
valoare de aproximativ 1000000 euro, 80 mld de euro. Cum vă pregătiți pen-
tru a absorbi din aceste fonduri pentru
proiectele dumneavoastră?
Am început pregătirile pentru absorția de
fonduri prin proiectele menționate mai
sus și suntem pregătiți să depunem efor-
turi suplimentare pentru orice proiect
benefic comunei noastre. Am primit
încrederea cetățenilor și asta ne obligă
să facem tot ce ne stă în putință pen-
tru dezvoltarea comunității, iar fondurile
externe sunt singura soluție pentru dezvol-
tare.
Aveți de adăugat alte considerații pen-
tru finalul acestui interviu?
Mă simt onorat să fiu selectat pentru acest
interviu, acest lucru mă face să cred că
sunt unul din primarii activi, harnici și
cu bune intenții pentru comuna în care
coordonează activitățile. Doresc cu ajuto-
rul lui Dumnezeu să finalizez cele înce-
pute, cele propuse și alte obiective utile
pânceștenilor.

