Page 44 - Revista Ghidul Primariilor
P. 44
42 www.ghidulprimariilor.ro
Interviu Ghidul Primăriilor Sursă foto: Guvernul României
Cristian Ghinea, Ministrul Investițiilor și
Proiectelor Europene aduce clarificări de
interes pentru toți primarii cu privire la
accesarea fondurilor europene
Care sunt prioritățile mandatului dumneavoastră la Minis- În al doilea rând, trebuie să demarăm programele pe următorul
terul Investițiilor și Proiectelor Europene? buget de coeziune, pe perioada 2021-2027. În curând vom putea
Prioritatea generală este aceea de a „pune pe roate” ceea ce numesc avea versiuni actualizate ale acestora, în urma unor consultări pu-
„potențialul pentru decada astrală de dezvoltare a României”. În- blice extinse și comunicărilor cu Comisia Europeană. Actualizarea
cepe o primăvară care va așeza dezvoltarea României până în Programelor Operaționale o vom face în strânsă corelare cu obiec-
2029. Pentru aceasta, mă bazez desigur și pe sprijinul colegilor tivele ce urmează a fi finanțate prin Planul Național de Redresare
din minister și din Guvern. Ministerul Investițiilor și Proiectelor și Reziliență, în primul rând pentru a asigura complementaritatea
Europene (MIPE) a primit această nouă denumire pentru că se va intențiilor și în al doilea rând pentru a evita suprapunerile.
orienta exact pe acestea: investiții și proiecte pentru România.
Planul Național de Redresare și Reziliență este a treia direcție
Niciodată nu a existat o asemenea conjuncție de fonduri: închi- majoră și de fapt cea pe care ne-am concentrat cu prioritate în
dem exercițiul financiar 2014 – 2020 (cu plăți până în 2023), februarie și început de martie, fiindcă avem un termen strâns
1
deschidem exercițiul financiar 2021 – 2027 și demarăm Planul pentru finalizare. Urmează să fie adoptat în Guvern și apoi
Național de Redresare și Reziliență, cu fonduri suplimentare față transmis Comisiei Europene. A fost o prioritate majoră, dar și o
de cele structurale și de coeziune. Potențialul este extraordinar provocare serioasă și sunt mândru că am reușit, după o muncă
iar implicarea trebuie să fie pe măsură. intensă de centralizare și selectare a tuturor propunerilor pri-
mite, să avem o listă relevantă de reforme și investiții pentru
Aceste trei direcții sunt și principalele priorități.
modernizarea României.
În primul rând, trebuie să finalizăm cu succes actualul buget Eu-
ropean, pe Politica de Coeziune 2014-2020. Trebuie să aducem Cum vă propuneți să realizați descentralizarea managemen-
în țară circa 50% din banii europeni pe acest exercițiu financiar tului fondurilor, precum și debirocratizarea și simplificarea
care se încheie în 2023, nu este ușor, dar perspectivele sunt bune, mecanismului de finanțare/implementare?
rata de contractare acoperă bugetul alocat, acum ne concentrăm Debirocratizarea și simplificarea mecanismului de atragere a
pe implementarea fără întârziere a proiectelor ministerului fondurilor este motivul pentru care m-am implicat, încă din 2016,
împreună cu beneficiarii. în acest sistem.
1 până la momentul transmiterii răspunsurilor nu era adoptat în Guvern

